- Universitatea Babeș-Bolyai va testa o nouă alimentație, pornind de la dieta mediteraneeană, dar cu produse românești
- Alimente din diete precum cea mediteraneeană sau nordică nu vor fi importate, deoarece ar fi o povară financiară prea mare
- Conductorii studiului sunt încrezători în rezultate
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va iniția proiectul „CARPO”, în care va fi testată o nouă alimentație, pornind de la dieta mediteraneeană.
Advertisment
Proiectul este inițiat de Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, fondat de Academia Română și UBBMed. Obiectivul acestuia este să pună modelul propus „într-un context bio-psiho-social prin care să fie mai ușor de implementat și asimilat pe scară largă”, conform UBB.
Desfășurarea proiectului va consta în adoptarea unui meniu care respectă principiile dietei mediteraneene, urmărindu-se efectele sale. „La cantină vor fi meniuri gândite în această logică, iar studenții care vor dori să participe la studiu, vor semna un consimțământ informat”, a declarant Daniel David, rectorul UBB. Potrivit lui, studiul derulat la cantină va fi „în jur de 4 luni”.
Recomandări
Diete precum cea mediteraneeană sau cea nordică au atras atenția savanților prin efectele pozitive asupra sănătății. Cu toate acestea, importarea alimentelor și includerea lor directă în meniurile oamenilor nu reprezintă o soluție pentru savanți. Procurarea acestora și costurile lor ar fi „neproductivă pentru economia țării”, declară rectorul.
Așteptările cercetătorilor sunt pozitive, planificând, chiar, să extindă studiul pe categorii mai specifice. „Dacă va funcționa eficient – și mă aștept la acest rezultat – mă aștept să extindem studiile pe grupe de vârste diferite”, susține Daniel David.
Citește și
- Biden are încredere în şeful Pentagonului, chiar dacă i-a ascuns spitalizarea
- Gripa umple spitalele din întrega Românie. Directorul medical, Adrian Marinescu: ,,Avem un număr mare de pacienți care vin cu infecții respiratorii, plus alte patologii”
- Kremlinul ordonă destabilizarea Moldovei. ISW avertizează că Rusia pregăteşte acţiuni sub steag fals în Transnistria pentru a da vina pe Moldova. Moldova este acuzată că trimite FOS să elimine oficiali transnistreni şi să distrugă obiective critice