• Dacă mai mult de două treimi dintre studenți pică la o materie, se va analiza situația
  • Conducerea trebuie să analizeze distribuția notelor pentru fiecare disciplină de licență și, doar la cerere, pentru masterat
  • Analiza lucrărilor studenților va fi făcută de șeful de departament împreună cu titularul cursului

Universitatea din București anunță o schimbare importantă în practica sa didactică. Se vor da motivări și explicații pentru fiecare examen în parte în anumite condiții.

Dacă la o materie numărul de studenți care au picat este mai mare de 66% din totalul celor care au susținut examenul, se va întruni o comisie care va stabili condițiile în care s-a ajuns la situația respectivă. De asemenea, dacă ponderea notelor între 9 și 10 este cuprinsă între 5% și 75%, se vor analiza cauzele. Prin implementarea unei astfel de măsuri, cazurile de abuz sau corupție vor fi combătute mai eficient în mediul academic.

Conducerea trebuie să analizeze, la finalul fiecărui an universitar, situația distribuției notelor pentru fiecare disciplină de la nivel licență și, doar la cerere, pentru nivel masterat.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Consiliul departamentului, împreună cu titularul de disciplină, sunt cei care analizează fișa disciplinei, suportul de curs și bibliografia, subiectele de examen și baremul de corectare. Astfel, se vor stabili cauzele care au determinat situațiile menționate mai sus și vor fi propuse măsurile care se impun în astfel de cazuri.

Citește și