• Un sondaj Mediafax-ZF-Aleph News arată că 55% din cei 10.000 de respondenți sunt de acord să li se aloce anual o sumă pentru școlarizarea copiilor și să-i folosească fără restricții în învățământul de stat sau privat, pentru profesorii pe care îi doresc.
  • O astfel de măsură ar duce la trierea profesorilor, iar copiii s-ar alege cu mentori care să nu-i forțeze să învețe, ci să-i conducă prin viață, transformându-le fiecare zi de școală într-o bucurie a învățării.
  • 8000 de euro alocație per elev sau mai mult este un drept al copiilor prin care își pot alege profesorul oriunde în lume, inclusiv virtual, afirmă Adrian Sârbu.

Nemo: Te-am întrebat încă de vineri: ești de acord ca bugetul pentru educație să crească la 10% din PIB prin reducerea cheltuielilor cu bugetarii și prin reforma administrativă? A doua întrebare: ești de acord să ți se aloce de la buget o sumă anuală pentru școlarizarea copilului tău, pe care să pe folosești fără restricții în învățământul de stat sau privat, pentru profesorii pe care îi dorești? Ești de acord ca procesul de învățare pentru copilul tău să fie executat de profesori aflați în și ipostaze virtuale? Ești de acord să existe o programă școlară personalizată pentru copilul tău care să urmărească dezvoltarea de abilități și profesii de care va avea nevoie în viața de adult și nu programa școlară prestabilită de minister? Crezi că telefonul mobil contribuie la procesul de învățare al copilului tău? Rezultate, rezultate, rezultate…

Hofi: 55% doresc să li se aloce de la buget o sumă anuală, 45% nu.

Adrian Sârbu: Deci eu vreau să mi se dea acești 8000 de euro, minim, și eu să-mi aleg ce profesor vreau și ce școală vreau. Și o să spui: „stai domne, cum adică, să-i creăm o problemă dlui Ciolacu, să nu mai aibă de lucru cei 300.000 de profesori, cu toate rudele lor care votează PSD și PNL, cu toate rudele rudelor lor, cumetrii, prietenii”. Eu spun „nu, nici pomeneală, nu. Acești doamne și domni trebuie să se recalifice ca să ia banii de la mine”, că banii nu sunt ai lor, Hofi. Banii în buget sunt dați pentru educarea mea. Deci, aș vrea în clasa I să-mi aleg eu profesorul și dacă nu pot eu, că poate nu crezi că pot, aș vrea să-mi aleagă părinții mei sau tutorele. Și aș vrea profesorul să fie un mentor. Adică să mă conducă în viață, să învâț în fiecare zi ceva fără să mă forțeze și să-mi creeze din fiecare zi o bucurie a învățării. Eu aș vrea să învăț cinema de 50 de ani și sigur că aș putea să mi-l iau profesor pe Martin Scorsese.

Recomandări

NU E PROFI? SCHIMBĂ-ȚI PROFII!
92,5% CONTESTAȚII SCHIMBĂ MEDIA ELEVILOR LA EVALUAREA NAȚIONALĂ
BACADEMIA!

Hofi: Dar vă știți cu el, ce să mai…

Adrian Sârbu: Cetățeanul ăsta are abilități… sau Coppola. Oamenii ăștia au abilități de educatori, de mentori. Cu siguranță că aș învăța de la ei. Vreu să învăț matematică. Mi l-aș lua pe Moisil, că ți-am vorbit demult de Moisil, care era un filosof al matematicii. Și cum măi, din clasa I să înveți matematică? Vreau istorie? L-aș lua pe Răzvan Teodorescu, care mi-ar povesti istoria României, da? Vrei să-ți spun eu ce trebuie să învețe copiii? Trebuie să învețe să gândească. Eu în clasa I trebuie să-mi cunosc corpul. E cumva în programa de clasa I să ne cunoaștem corpul? „Aoleu, vrei să vorbești de educație sexuală, că noi vrem să facem educație religioasă, să știm despre D-zeu, sfinți, Rusalii, Sf. Maria”.

Nemo: Cunoaștem corpul profesoral în clasa I.

Adrian Sârbu: Deci eu vreau să-mi cunosc corpul în clasa I. Și știi ce vreau să cunosc cel mai mult? Uite chestia asta, mâna. De ce? De la doi ani, și acum am 7 ani, mi-a nimerit un iphone în mână. Aș vrea să găsesc un profesor să mă învețe să-mi învăț mâna. Ceea ce, într-adevăr, în școala tradițională se făcea natural. De ce? Gândirea mea se obiectiva prin mână. Scriam. Și prin ce? Prin privire. Să mă învețe să-mi folosesc privirea. Cum adică? Să-mi economisesc lumina ochilor atâtea ore în ecran și atâtea ore într-un text scris.

Hofi: Am un contraargument și pentru asta, că avem și tema aia, dar haideți să ne întoarcem la profesorul ăsta virtual.

Adrian Sârbu: Profesorul virtual, Hofi, el există oriunde în lume. Eu spun că am tot dreptul, în calitate de copil, la banii ăștia, că sunt 8000 că sunt 9, că sunt 7, sunt banii mei, nu sunt banii dnei Deca în niciun caz. Dacă vreau, îi aloc și ei din banii ăștia cât să fie plătită să facă treabă, și eu îmi caut profesorul oriunde în lume.

Citește și