- Primele rezultate de la examenul de Evaluare Națională au fost publicate astăzi
- Tot astăzi, candidații nemulțumiți de note pot depune contestații
- Contestațiile pot fi depuse pe 3 iulie, între orele 16-19 și pe 4 iulie între orele 8-12
- Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate săptămâna viitoare, pe 9 iulie
- Comparativ cu 2023, numărul elevilor care au obținut media 10 a scăzut cu peste 84%
O zi cu multe emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a! Elevii care au susținut astăzi Evaluarea Națională au primit primele rezultate, cele înainte de contestații! Ligia Deca a anunțat că 65 de elevi au obținut nota 10 la română și matematică. Asta înseamnă că media lor pentru admiterea la liceu va fi nota maximă.
„Anul trecut au fost 429 de elevi care au reușit să obțină. Au avut media de la MATE media 10. Într-adevăr, anul acesta au au mai puțin, pentru că, după cum am văzut eu, rezultatele inițiale la limba română a fost problema anul trecut. Au fost note de 10 mult mai multe la limba română. Anul acesta, propil, subiectele au fost ceva mai mai dificile la limba română și din cauza asta sunt mult mai puține note de 10 pe disciplina limba română.” spune Radu Szekely, expert în educație.