- Imunizarea cadrelor didactice ar putea accelera redeschiderea școlilor
- Profesorii români sunt la finalul etapei a II-a de vaccinare
- Până acum, nimeni nu i-a întrebat pe profesori dacă vor sau nu să se imunizeze
Ce punem la temelie acum se va vedea peste ani. Îți vorbesc de fapt despre educația copiilor, mult încercată în această perioadă. Uite, UNICEF vine și atrage atenția că pandemia nu a făcut altceva decât să tulbure educația copiilor din întreaga lume. Așa că face apel ca profesorii să fie imunizați cu prioritate.
Advertisment
Oana Despa, editor prezentator Aleph News: „UNICEF spune clar că profesorii ar trebui imunizați, bineînțeles după cadrele medicale, prioritar. Imunizarea lor ar însemna un pas în plus spre redeschiderea școlilor. În momentul de față sunt 350 de milioane de copii la nivel mondial care învață acasă, iar pandemia a afectat peste 90 la sută dintre elevi. De asemenea, UNICEF spune că rata de infectare în rândul elevilor este foarte mică, lucru pe care îș certifică și OMS.”