• Capitala intră din nou în scenariul roșu, iar școala se întoarce în online
  • Autoritățile dar și elevii cer ca anii terminali să facă ore fizice în continuare
  • Inscrierea la orele de recuperare va putea fi făcută oricând

La mai puțin de o lună de la redeschiderea școlilor, Bucureștiul revine în șcenariul roșu, iar elevii se întorc la școala online. Cel mai greu va fi pentru cei care au examene peste câteva luni. Ministrul Educației îți spune că ei au pierderi foarte mari în materia predată online în ultimul an.

Dacă încercăm să reparăm ce s-a pierdut în online tot prin online, eficiența va fi minimă. Pregătim în momentul de față și astăzi vom publica o modificare a ordinului de ministru referitor la orele remediale în care flexibilizăm.”, a declarat Cîmpeanu.

Reprezentanții elevilor din Capitală susțin poziția ministerului și cer ca elevii care au examene în acest an să meargă fizic la școală, chiar și în sceanriul roșu. Ana îți spune cât de importante sunt aceste examene pentru ei.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Acești elevi au un examen în față, un examen fizic mai precis, pentru care trebuie să se pregătească. Mai mult, nu cred că într-o școală cu mai multe clase, câteva clase de a VIII-a și de a 12-a nu pot să încapă cu distanțare și toate măsurile de distanțare luate.”, a explicat aceasta.

Reprezentantul părinților îți spune că nu putem risca împolnăvirea copiilor la școală. Indiferent de alegere, elevii vor avea de pierdut. Fie vin la școală și se expun la un risc ridicat de îmbolnăvire, fie rămân acasă și nivelul de cunoștințe va fi mai mic.

Cred că ar trebui să luam în calcul dacă tot vorbim de prioritizarea anilor terminali ca la incidența peste 3 la mie să lăsam ceilalți ani de studiu acasă și să ne axăm doar pe anii terminali și să avem condițiii igienico sanitare și distanțare fizica la nivelul unitatilor de invatamant.”, a spus Iulian Cristache, Președinte Federația Părinților.