- În Timişoara sunt 48 de grădiniţe, la care învaţă 6.578 de copii
- O grădiniţă funcţionează în scenariul roşu şi restul, în sistem hibrid
- Melinda îşi duce copilul două săptămâni la grădiniţă şi două săptămâni îl ţine acasă
Este greu să te împarţi între job şi copilul tău, atunci când învaţă online. Mai ales, dacă cel mic este la grădiniţă şi nu ştie să acceseze laptopul sau tableta.
Advertisment
Melinda Tomşa are doi copii: Patricia, de 4 ani, şi Vlad, de 2 ani. A devenit educator, de nevoie. S-a temut că grădiniţele şi creşele se închid, aşa că a renunţat la job, să aibă grijă de ei.
A avut un salon de înfrumuseţare, pe care l-a închis şi a renunţat şi la o carieră în Marketing. Acum s-a transformat în educatoare, pentru fetiţa ei.
Grădiniţa la care învaţă Patricia, e în scenariul galben.
Recomandări
În cele două săptămâni în care stă acasă, Melinda primeşte sarcinile de la grădiniţă, pe whatsapp. Printează fişele de lucru şi se apucă de treabă.
Melinda Tomşa, părinte: „Uşor nu e, având în vedere că eu am doi copii. Copiii, de părinţi ascultă altfel, faţă de educatori. Adică sunt mai neascultători ? Da. Nu sunt atât de discipliniaţi. Acolo, fiind mai mulţi, stau câte doi la masă, se iau unii după alţii, ascultă, fac. Interesul e puţin mai mare faţă de acasă. Acasă e mediul lor”