• Negocierile dintre sindicaliştii din educaţie şi preşedintele Klaus Iohannis au eşuat, au spus profesorii.
  • Iohannis a discutat, marţi, 30 mai, la Cotroceni, mai bine de o oră, cu sindicaliştii din educaţie.
  • Greva generală din învăţământ a început pe 22 mai.

Negocierile dintre sindicaliştii din educaţie şi preşedintele Klaus Iohannis au eşuat, au spus profesorii. Iohannis a discutat, marţi, 30 mai, la Cotroceni, mai bine de o oră, cu sindicaliştii din educaţie. La întâlnire au participat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr şi un reprezentant al elevilor, scrie presa internă.

Sindicaliştii au ieşit de la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis şi au spus rămâne de văzut dacă vor accepta profesorii. Liderii de sindicat îi vor consulta pe profesori, pentru a vedea ce se întâmplă în continuare.

„Preşedintele a spus că se va ocupa de toate aspectele. Categoric ne vom consulta colegii în cursul acestei seri şi vom da un răspuns clar. Da, mâine va fi grevă generală” , a mai spus Simion Hăncescu, lider de sindicat.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Sindicaliştii din sistemul de învăţământ care au protestat marţi, începând cu ora 11: 00 în Piaţa Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14:30.

Liderii de sindicat au solicitat intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce nici la întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Guvernului cele două părţi nu s-au înţeles pentru închiderea conflictului.

Solicitările sindicaliştilor vizează majorări salariale de 20% în timp ce oferta autorităţilor are în vedere prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic şi de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.

Greva generală din învăţământ a început pe 22 mai.

Citește și

O companie aeriană va cântări pasagerii înainte de îmbarcare. Care este motivul

FOTO. Un artist israelian pictează zidurile de la granița cu Gaza: „Spațiul nostru deschis și liber se micșorează”

STUDIU. Până la 70% din plajele din California ar putea dispărea până la sfârșitul secolului. Care sunt cauzele