• Elevilor le e dor de colegii de la școală
  • Adam, care a început cursurile în urmă cu o săptămână, îți spune cum s-a adaptat
  • Orele au fost gândite astfel încat copiii să nu se intersecteze pe holuri şi în curte

Mai sunt câteva zile până începe noul an şcolar, dar Adam, elev în clasa a 4-a la o şcoală privată din Braşov, este deja în bancă.

Se confruntă cu noile reguli, căci a început cursurile în urmă cu o săptămână. Îţi povesteşte cum s-a adaptat.

Adam Ștefan Chiriacescu: „Mi-am văzut colegii, am făcut cunoştinţă cu colegii noi. Am văzut că dulapurile nu mai sunt aici, avem mai mult spaţiu şi trebuie să ţinem mereu masca la noi pe gură. Mă obişnuiesc în primele două ore“.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Clasele şi coridoarele au fost eliberate de mobilier, scaune şi fotolii, asta pentru a aerisi încăperile şi pentru a nu-i încuraja pe copii să stea în interior.

În pauze Adam se joacă doar cu colegii de clasă şi nu mai au mingi la dispoziţie sau alte jucării comune. Nu mai poate socializa cu elevii mai mari. Orele au fost gândite astfel încat copiii să nu se intersecteze pe holuri şi în curte.

Adam Ștefan Chiriacescu: „Anul trecut puteam să stăm unii cu alţii. Eram toţi în pauză şi ne întâlneam toţi copiii în acelaşi timp.“