- Şeful statului a promulgat un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară începând cu anul şcolar viitor.
- Legea va intra în vigoare după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Proiectul de lege prevedea modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege a fost promulgat de către şeful statului în data de 16 noiembrie 2021 prin Decretul nr. 1113/16/11/2021 şi a devenit Legea nr. 273/16/11/2021.
Advertisment
Conform documentului oficial, cursul de competenţe antreprenoriale va deveni cursul de competenţe antreprenoriale, financiare şi juridice.
Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.
Recomandări
Asociaţia mai sublinia că educaţia juridică se studiază în prezent ca opţional în curriculum la decizia şcolii de 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just.
Legea va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
Autor: Alexandru Nanu, ZF