- Autoritățile au introdus un formular de consimțământ pentru testarea anti-COVID a copiiilor
- Decizia a împărți părinții în două tabere
- Sondaj: Aproape 50% dintre părinţi nu sunt de acord cu testele antigen în şcoli
Părinții care vor să-și trimită copiii la școală mai au un test de trecut. Ministerul Educației le cere să completeze un formular de consimțământ pentru testarea anti-COVID a copiilor lor.
Gabriel Chicioreanu, secretarul general al Federației Asociațiilor de Părinți a vorbit în direct la Aleph News despre redeschiderea școlilor.
„Ziua de mâine va fi destul de interesantă, pentru că părinții oricum își doreau să ajungă copiii la școală, însă pe de-o parte este important să vedem cum se va desfășura această primă zi. De vineri, de când a fost făcut anunțul că toți copiii se pot întoarce la școală, unitățile de învățământ au lucrat în acest weekend pentru pregătirea sălilor,” a spus Gabriel Chicioreanu.
Gabriel Chicioreanu a explicat care sunt cele mai mari dificultăți în aplicarea normelor cerute de autorități.
„În primul rând, este vorba de distanțarea socială. Dacă, inițial, domnul ministru Cîmpeanu spunea că la școală se poate sta câte doi în bancă, s-a venit săptămâna aceasta cu recomandarea de minim un metru”, susține Chicioreanu.
„Pe de altă parte, este și această testare, care, inițial, era o recomandare pentru toți părinții de a-și da acordul în scris pentru testarea copiilor, ulterior au venit cu mai multe informații. Un copil care nu are simptome, nu este obligatoriu ca părintele să își dea acordul. Pe de altă parte, un astfel de copil poate transmite în clasă virusul dacă îl poartă”, a adăugat el.
Chicioreanu spune că există mulți părinți care nu sunt de acord cu această testare, întrucât multe unități de învățământ nu au suficienți medici pentru a fi realizată această testare.
„Cine va face această testare? Din cele 17.000 de unități de învățământ din România sunt doar câteva sute de medici”, a adăugat el.