- Deca: Planurile-cadru și programele vin cu o perspectivă nouă pentru stilul de viață sănătos
- Ministerul Educației a introdus și a extins în ultimii doi ani programe pentru stil de viață sănătos
- Deca: Familiile așteaptă specialiști să le vorbească copiilor despre nutriție și dependențe
- Rodica Tănăsescu, medic: Elevii consideră că sănătatea li se cuvine și va fi garantată
Facem școală ca afară! Sau măcar încercăm să le ajungem din urmă. Ligia Deca a anunțat că
inițiază mai multe programe pentru integrarea educaţiei pentru un stil de viaţă sănătos.
Ministrul Educației spune că familiile așteaptă ca specialiștii să vină în fața elevilor și să le vorbească despre elemente de nutriţie, evitarea dependenţelor și ce înseamnă educaţie prin sport.
Ligia Deca: E o perspectivă nouă pentru stilul de viață sănătos
„Din păcate, elevii și copiii în general știu ce înseamnă un stil de viață sănătos, dar adesea consideră că sănătatea li se cuvine și va fi garantată, ceea ce se dovedește, din păcate, fals.
Ar trebui să conștientizeze că alimentația este esențială și că trebuie să existe un echilibru”, a declarat Rodica Tănăsescu, medic de familie, la Aleph News.
„Alimentele procesate și pline de aditivi sunt prevalente, iar aceștia ar trebui să consume cât mai natural și adecvat vârstei lor. Nu doar alimentația este o problemă, ci și efectele negative ale reclamelor care promovează produse nesănătoase.
Dacă în familie se consumă mâncăruri nesănătoase, copiii vor urma același model, riscând să dezvolte boli precoce, inclusiv tulburări de metabolism și diabet de tip 2, chiar și în rândul adolescenților”