Tu știi cum să fii sustenabil? Un program educă elevii și profesorii din România despre cum să fie ecologici

Tu cum înveți despre sustenabilitate? Elevii și profesorii se pot înscrie în programul SustainEdu pentru a afla principiile sustenabilității.

Noțiunile predate se vor face prin metode interactive de către Asociația Ascendis, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România.

„Elevi de astăzi sunt liderii de mâine. Ei au puterea şi capacitatea de a transforma sustenabilitatea într-o prioritate pentru mediul de business sau social. Însă această transformare devine dificilă dacă nu încep să adopte practici sustenabile decât în jurul vârstei de 20-22 de ani, atunci când intră la primul loc de muncă”, declară Carmen Ciuraru, coordonator de programe la Asociația Ascendis.

Programul de sustenabilitate oferit de parteneriatul Ascendis și Raiffeisen vine în contextul agravării de la an la an a schimbărilor climatice și poluării globale. Temperaturile crescute, poluarea ridicată a aerului și nivelul de plastic nereciclat sunt doar câtea dintre problemele cu care ne confruntăm în toată lumea.

România a înregistrat progrese față de alți ani la acest capitol. Cifrele ne arată că, în ultimii ani, „am format peste 1000 de tineri profesioniști care să lucreze în domeniul sustenabilității”, conform lui Claudiu Butacu, cofondator al Asociației Solar Decatlon. „Astăzi, există peste 100 de mii de gospodării dotate cu instalații fotovoltaice”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei. 

Citește și

Exit mobile version