- Prof. Daniel David, rector UBB: „Sunt multe lucruri de făcut, dar cu siguranță trebuie regândită întreaga arhitectură a educației”
- „Simplu pus, pentru zona preuniversitară, nu știu cine va fi minstru, dar aș vrea să văd ca indicator de performanță reducerea abandonului școlar, reducerea analfabetismului funcțional”
- „Ne trebuie mai mulți studenți, în universități de calitate!”
Un român cu doctorat nu e, întotdeauna, tobă de carte și priceput nevoie mare în domeniul lui.
Am auzit cu toții de fabricile de diplome și de doctoratele copy paste.
Mulți dintre parlamentari, cei care ne reprezintă pe noi, sunt personaje în povestea asta.
Din Universități se strică educația. Acolo se formează viitorii profesori, acolo sunt pregătiți specialiștii care iau decizii pentru noi.
Profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș Boliay din Cluj, susține că o curățenie în mediul universitar ne-ar duce cu un pas mai în față: „Sunt multe lucruri de făcut, dar cu siguranță trebuie regândită întreaga arhitectură a educației pentru a o conecta cu spațiul la care noi am aderat, și anume cu aria europeană a educației. Simplu pus, pentru zona preuniversitară, nu știu cine va fi minstru, dar aș vrea să văd ca indicator de performanță reducerea abandonului școlar, reducerea analfabetismului funcțional, o performanță mai bună la testele Pisa, iar în mediul universitar, ar trebui să vedem o diferență foarte mare, sau o diferențiere a universităților în funcție de misiune, unele pot avea o misiune internațională, altele o misiune locală, regională importantă, fiindcă eu mereu am spus că dacă Partidul care va câștiga sau cei care o să facă Guvernul, nu pun educația în centrul schimbării, nimic nu se poate schimba. Noi în universități pregătim specialiștii care lucrează în diverse domenii, dacă noi îi pregătim prost, poți să faci ce strategii deștepte vrei tu în sănătate, economie sau transporturi, că nu o să dea rezultate. Sunt diferențe și diferențe. Nu putem discuta despre toate universitățile, nu sunt toate la fel, cum nici politicienii nu sunt toți la fel, cum nici jurnaliștii nu sunt toți la fel. De aceea, trebuie făcută o evaluare a universităților, și să își asume misiuni diferite și indicatori de performanță diferiți. Ați pomenit de fabrica de diplome, sigur că da, putem gândi și în această logică, numai că fabrica de diplome are, pe deoparte, un argument corect, din partea unora care spun că foarte multe diplome sunt fără acoperire științifică, dar vine și din partea unora care sunt complet depășiți de vremuri și care se plâng că în România avem prea mulți studenți, căci pe vremea lor a fi student însemna altceva. Oamenii ăștia trebuie să înțeleagă că vremurile s-au schimbat, România stă foarte prost în UE dacă raportăm numărul de studenți la populația generală. Avem prea puțini studenți. Ne trebuie mai mulți studenți, în universități de calitate!”.
Advertisment