- Gramatica le-a dat bătăi de cap autorilor care au redactat subiectele la Istorie
- În una dintre cerinţe, adjectivul nu a fost acordat cu subiectul
- Unul dintre subiecte a creat confuzie printre elevi
Elevii de clasa a XII-a, care au dat examenul la istorie, au avut parte de o surpriză la ultimul subiect. Autorii cerinţei au scăpat o greşeală gramaticală.
Advertisment
Subiectul al doilea a fost scris aşa: „Precizarea ideologiei totalitare impusă în România şi prezentarea unei practici politice totalitare adoptată de statul român în prima jumătate a secolului al XX-lea”.
În acest caz, forma corectă a adjectivului este „impuse” pentru că se acordă cu substantivul „ideologiei”. Iar pentru substantivul „unei practici”, forma corectă a adjectivului din text este „adoptate”.
Recomandări
Astfel, subiectul al doilea al examenului ar fi sunat : „Precizarea ideologiei totalitare impuse în România şi prezentarea unei practici politice totalitare adoptate de statul român în prima jumătate a secolului al XX-lea”.
- Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a demisionat: „Ne așteaptă o bătălie pentru viitorul patriei”
- Statele Unite au capturat astăzi petrolierul „Olina” în Marea Caraibilor, al cincilea vas din „flota fantomă” vizat de forțele americane în încercarea de a opri exporturile de petrol din Venezuela
- „Umor administrativ” de sărbători. Ce măsuri oficiale au luat Franța și Belgia pentru sosirea lui Moș Crăciun
- Ministerul Educației introduce lecții anti-dependență în școli de anul viitor
- România nu combate analfabetismul funcțional. Comisia Europeană ne avertizează că stagnăm în educație