Aplicația IziBac vine în ajutorul elevilor care se pregătesc pentru Bacalaureat. „Am găsit răspunsuri și explicații foarte prompte”

O aplicație pe smartphone vine în ajutorul elevilor care, la vară, au bacalaureatul. Știu și ei că școala online nu le e deloc de ajutor, si își caută opțiuni. Tudor Popescu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Ion Neculce și folosește deja această aplicație de câteva luni.

„Aplicația mi-a oferit un alt mod de învățare, nu e ca la școală să tocești, să înveți lecția fără desene, ci e un mod distractiv de a învăța. Observi că după un sfert de oră ai învățat o nouă lecție la biologie,” spune Tudor.

„Am găsit răspunsuri și explicații foarte prompte care m-au ajutat să văd nu doar de ce răspunsul meu a fost greșit, dar și să înțeleg tot procesul. Chiar dacă au fost anumite pierderi la școală, în aplicație am găsit diverse probleme, la matematică spre exemplu,” a adăugat el.

Poți să frunzărești materiile la care simți că încă mai ai lucruri de învățat. În spatele aplicației IziBac stă munca a 100 de profesori.

„Ideea IziBac mi-a venit fiind profesor și arhitect. Am zis că aș vrea să găsesc acel ceva pe care îl fac la ore și să îl duc prin intermediul aplicației mobile IziBac pentru examenul de Bacalaureat la cât mai mulți elevi,” spune Raluca Bacinschi – Stratulat, CEO IziBac.

În prezent, 4.000 de elevi se pregătesc, pe lună, pentru bacalaureat cu ajutorul acestei aplicații.

Exit mobile version