• Consiliul Național al Elevilor spune că obligativitatea cursurilor online deschide ușa unor abuzuri
  • Deși mulți copii din sate nu au posibilitatea de a învăța online, ministrul Educației spune că elevii care nu au calculator acasă îl pot primi din inventarul şcolii
  • Şcolile rămân închise cel puţin până pe 15 mai, când expiră starea de urgenţă

Studiile online stârnesc nemulţumiri în rândul elevilor, dar şi al părinţilor. Pe hârtie, măsurile Ministerului arată bine, însă în realitate se deschide uşa unor abuzuri, spune Consiliul Naţional al Elevilor.

Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: Ordine de ministru pe care le facem, doar ca să le facem şi care să nu aibă niciun fel de aplicabilitate. Ba mai mult să deschidă uşa unor abuzuri.

Ministrul Monica Anisie spune că problema accesului la educaţia online poate fi rezolvată simplu. Elevii care nu au calculatoare acasă le pot primi din inventarul şcolii. În situaţia cea mai complicată în acest moment se află elevii claselor a 8-a şi a 12-a, care urmează să susţină examene. Ei nu au nicio soluţie clară, doar scenarii, iar până pe 15 mai se menţine starea de urgenţă, cu şcolile închise.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Sursa: Profimedia