• Închiderea şcolilor discriminează elevii care nu au acces la internet
  • Anul acesta este unul pierdut pentru elevi şi studenţi, spune un analist
  • Doar 50% din elevii din România au conexiune la internet

Fără intenție, închiderea şcolilor nu îi poate trata în mod egal pe elevi şi studenţi. Asta pentru că teleşcoala este o măsură care poate fi aplicată doar pentru cei cu acces la internet. Elevii şi studenţii care nu au, însă, acces la internet sunt discriminaţi şi vor avea o pregătire şcolară cu lacune, iar „lacunele în pregătirea şcolară înseamnă lacune în investiţii“, spune Mircea Coşea, profesor şi fost ministru.

„Dacă ne uităm la gradul de acoperire cu internet al României, vedem că el este pe ultimul loc în UE şi se opreşte cam la 35-48%. În restul ţării, ai o populaţie şcolară care nu are niciun fel de acces la învăţământul prin teleşcoală. Deci i-ai eliminat din oficiu. Din oficiu, ai creat o discriminare care va dura pe termen lung. Este un an pierdut pentru generaţiile care sunt acum în sistemul preşcolar-preuniversitar“, spune Coșea.

Deşi știai de la un fost premier că în România nu există vreun copil care să nu aibă un telefon mobil conectat la internet, datele îți arată o altă realitate: în ţară noastră, doar 54,4% din gospodării sunt conectate la internet. Din acestea, 70,9% se află în oraş.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

În statele vestice, ca Suedia, procentul celor care au acces la internet se ridică la 96%, în Germania – 95%, iar în Spania – 91%. În UE, media gospodăriilor cu acces la internet este de 90%. În ţară, sunt 3,5 milioane de elevi si studenţi.

Sursă foto: ABACAPRESS/Hepta/Mediafax Foto