- 47% dintre elevi spun că în decursul anului școlar au existat situații în care nu au făcut anumite ore.
- 18% dintre elevi susțin că opționalele nu le satisfac deloc interesele.
- Doar 1% dintre cadrele didactice participante la sondaj nu se consideră obiective în privința evaluării elevilor.
94,9% dintre profesori se consideră obiectivi atunci când acordă note elevilor, conform unui raport realizat de Consiliul Național al Elevilor. În acelasi timp, 47% dintre elevi spun că în decursul anului școlar au existat situații în care nu au făcut anumite ore.
Advertisment
„De cele mai multe ori, profesorii evaluează mai obiectiv elevii, acest lucru se datorează și faptului că multe dintre lucrările pe care le avem acum sau temele sunt mai greu de supus subiectivismului… este greu să existe o lipsă de obiectivism în aceste lucrări”, a spus Mihnea Stoica, secretar executiv al Consiliului Național al Elevilor, la Aleph News.
În același timp, datele raportului arată că 18% dintre elevi susțin că opționalele nu le satisfac deloc interesele.
Recomandări
„Școala, din păcate, nu are resursele necesare să atragă profesori exact în domeniile care le sunt poate mai utile elevilor. Practic, elevii ajung să aleagă din opțiunile disponibile, care de mult ori nu sunt cele mai relevante… ne întoarcem la salarizarea profesorilor, disponibilizare, școala ar trebui să poată să atragă profesori care să poată să predea ce își doresc elevii”, a explicat Daniela Coteț, expert în educație, la Aleph News.
Citește și
- Noutate majoră pentru utilizatorii de iPhone: Google Drive introduce funcția de scanare a documentelor
- FOTO. Kate Middleton și Prințul William au strălucit la Royal Variety Performance 2023. Ce ținute au purtat
- Un mire a cărui nuntă extravagantă din Paris a devenit virală pe TikTok riscă închisoare pe viață. Ce acuzații îi sunt aduse