• Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se ia în calcul varianta ca în acest an școlar să se renunțe la teze.
  • În prezent, 2500 de școli din România sunt în scenariul roșu.
  • Măsurile se vor decide etapă cu etapă și vor viza doar anul școlar 2020 – 2021.

Potrivit ministrului, nu este exclus ca în acest an școlar, elevii de gimnaziu și de liceu să nu mai dea tezele semestriale.

Totodată, ar putea apărea modificări și în privința organizării olimpiadelor școlare – acestea s-ar putea desfășura exclusiv online.

Această strategie trebuie să devină un proiect de țară. Pentru care vor spune că e prea târziu, eu le propun să se uite la copiii lor. Pentru generațiile viitoare nu este prea târziu, din contră.

Prin realizarea acestei strategii pentru educație, construim de fapt viitorul pieței muncii și ne pregătim pentru o creștere economică sustenabilă pentru următorii 30 de ani. Un studiu recent arată ca România are șansa de a-și crește competitivitatea dacă se va concentra pe accelerarea digitalizării și o economie bazată pe tehnologie”, a spus Monica Anisie.

Rămâne de văzut dacă o asemenea decizie de eliminare a tezelor va fi descentralizată, luată doar în județele și școlile unde se impune sau dacă va fi aplicată la nivel național.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Dacă se vor lua, măsurile vor fi incluse într-un ordin de ministru.