• Conform CDC, 1 din trei americani dorm în medie 7 ore pe noapte
  • Conform Godlilocks, dacă mănânci prea mult sau prea puțin, dormi mai prost
  • Dacă stai pe telefon înainte de ora de culcare, vei adormi mai greu
  • Cercetătorii recomandă o rutină pentru somn ce trebuie să înceapă cu 30 de min. înainte

Somnul este unul dintre cele mai importante aspecte când vine vorba de sănătate. Dar
în câte dintre nopți ai cu adevărat un somn odihnitor?

Cum pot să am un somn mai odihnitor?

Sunt multe obiceiuri pe care, de exemplu, și eu le am înainte de culcare, și îți pot deranja somnul. Iată lista pe care a facut-o Clevland Clinic. De exemplu, dacă mănânci prea mult sau prea puțin
înainte de culcare, s-ar putea să ai un somn mai agitat. Stomacul s-ar putea să îți dea bătăi de cap și să simți un disconfort. Și telefoanele sunt o problema. Dacă stai pe telefon chiar înainte de culcare, creierul tău va fi în stare de alertă. Un al obicei pe care s-ar putea să îl ai este dormitul l-a prânz. Deși cercetătorii spun că este foarte benefic pentru creier, dacă dormi prea mult în timpul zilei vei avea probleme pe timpul nopții. Iar dacă bei cafea sau alcool înainte de culcare, organismul tău ar putea avea probleme în a se relaxa.

Ce spun somnologii că ar trebui să facem pentru un somn mai odihnitor?

Un truc pe care îl poți face este să îți creezi o rutină. Cu o oră înainte de ora de culcare, să îți creezi un ritual, care să nu includă telefonul. Așa creierul va știi că este timpul să se pregătească de somn. Un alt lucru important este să nu te mai îngirjorezi. Mulți avem tendința, mai ales când știm că a doua zi trebuie să ne trezim la o anumită oră, să ne îngrijorăm de faptul că nu dormim, iar asta stresează creierul.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Citește și