• Nu ai nevoie de viză ca să călătorești in Monaco, dar viza medicală e obligatorie
  • În Santorini ai o vacanță exotică în inima Europei. Cazarea e 300 – 1300 lei / noapte
  • Verbier e o destinație de ski și snowboard de elită, cu pârtii perfecte în Alpii Elvețieni
  • Amalfi Coast îți oferă o priveliște spectaculoasă de sate pitorești agățate pe stânci

Europa, un continent strălucitor de istorie și diversitate culturală, continuă să atragă milioane de turiști din întreaga lume în fiecare an. De la orașele sale medievale încântătoare și până la peisajele sale naturale impresionante, Europa oferă o experiență de călătorie pentru toate gusturile și preferințele. Și cum să nu-ți placă Europa? De la opulența din Monaco, la rafinamentul din Santorini.

Premonițiile pentru 2024 arată că turismul internațional o să recupereze pierderile din timpul pandemiei, ba chiar va crește cu 2% față de 2019. Acest lucru este, însă, condiționat de redresarea contextului geo-politic, potrivit  Barometrului turismului realizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Turism (UNWTO).

„Da, am decis azi de ziua Europei, să-ți arăt câteva locuri, de care poate că nu ai auzit, dar sunt efectiv rupte din rai. Mergem întâi la Monaco.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Călătorește de la Monaco la Santorini și mai mult!

Cunoscut pentru eleganța sa și stilul de viață luxos, Monaco este un micut principat situat pe Riviera Franceză. Acolo poți experimenta atmosfera vibrantă a cazinourilor de lux, participa la evenimente mondene și admira super-iahturile ancorate în port.

Santorini, Grecia: Cu peisajul său spectaculos dominat de case albe cu acoperișuri albastre, Santorini este o destinație de vis. Ai ocazia să te bucuri de apusurile magnifice în timp ce te relaxezi într-unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Și să nu excludem diversitatea fructelor de mare. Dacă îți plac, acolo trebuie să le încerci.

Apoi Verbier, Elveția: Dacă iubești sporturile de iarnă, Verbier este o destinație de ski și snowboard de elită în Alpii Elvețieni. Aici vei găsi pârtii perfecte pentru toate nivelurile de experiență, precum și o varietate de restaurante și baruri elegante. Eu unul iubesc acest tip de sport. Am fost deja de cateva ori acolo, e absolut spectaculos.

Și nu în ultimul rând Amalfi Coast, Italia: Cu priveliști spectaculoase la fiecare cotitură a drumului și sate pitorești agățate pe stânci abrupte deasupra Mării Mediterane, Coasta Amalfitană este un paradis pentru iubitorii de peisaje. Poți explora satele colorate, savura delicatesele locale și te bucura de plaje frumoase. Bon Voyage!”, declară Dumitru Socican, editor Aleph News.

Citește și: