• OCDE lansează o serie de propuneri Ministerului Educației pentru revizuirea sistemului educațional
  • Reforma propusă atinge elemente cheie necesare acesteia, dar care lipsesc în prezent
  • Autoritățile române spun că vor aplica recomandările OCDE

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat pe 5 martie, un raport care include 18 recomandări-cadru pentru autoritățile române.

Raportul, intitulat „Reforma învățământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin”, apare la jumătate de an de la adoptarea Legii învățământului preuniversitar. Temele propunerilor acoperă evaluarea școlilor, bugetele din învățământ, cariera didactică sau sisteme de monitorizare în educație. Acestea vin în contextul reformei din educația românească prin programul prezidențial.

Analiza publicată atinge contextul necesar punerii în practică reformei, însă condițiile respective lipsesc în prezent. Recomandările propuse vizează o serie de chestiuni care au revenit permanent în discuțiile despre legile educației. Acestea au continuat, ulterior, atingând teme precum stabilirea unor legături între salarizarea profesorilor și performanța lor, eliminarea exceselor în verficări sau consolidarea sistemului de colectare de date, printre altele.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Ministerul Educației susține că va pune în aplicare seria de propuneri OCDE, care se află în legislația primară, dar se vor vedea „și mai clar” în cea secundară, conform ministrului Ligia Deca la evenimentul de lansare.

Citește și