• Ministerul Sănătăţii încă nu a publicat ghidul cu măsuri de restricţie
  • Majoritatea şcolilor se încadrează în scenariul verde sau în cel galben, deci ar trebui să îşi primească elevii înapoi în clase
  • Părinţii cer planuri realiste pentru că spun că elevii nu mai pot continua să înveţe online

Ştii deja că mai e foarte puţin timp până la începerea noului an şcolar. Ceasul ticăie, iar Ministerul Sănătăţii încă ţine secret ghidul de organizare al şcolilor. Directorii se pregătesc cum ştiu mai bine, în lipsa unor direcţii clare. Gabriela Săndulescu este directoarea unui liceu din Iaşi şi spune că are 1500 de elevi pe care trebuie să îi primească în condiţii de siguranţă.

Sincron Gabriela Săndulescu, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi: „Categoric dacă trebuie să vină toţi copiii la şcoală, ar trebui să avem învăţământ în două schimburi. În toate clasele intenţionăm să avem sau în orice caz, în acele clase unde vom avea forma aceasta dublă şi elevi şi online să avem camerele pregătite, videoproiectoarele, computerele şi în acest fel să asigurăm partea tehnică, să spunem, a actului didactic, care va fi unul special de data aceasta.“

Mulţi părinţi îşi doresc întoarcerea copiiilor în bănci şi sunt pregătiţi să îşi asume riscul îmbolnăvirii. Învăţământul online este o pierdere de timp spun ei, pentru că cel mai bine se învaţă tot la şcoală. 

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Uite ce spune Raluca, părinte şi profesor de limba română: „Suntem foarte speriaţi, şi în calitate de părinte vorbesc, şi în calitate de cadru didactic, nu avem nicio predicție. Probabil că va trebui micşorat numărul de minute, mărit numărul de minute în pauză, dar trebuie planuri realiste pentru fiecare situaţie în parte.“

Adriana, mamă: „Eu sunt foarte dezamăgită, pentru că am copil care îmi intră în clasa a VIII-a, urmează să dea examen, nu ştiu cum va fi, am copil la grădiniţă, eu nu îl văd să stea cu masca pe faţă. Deci eu aş fi de acord să se înceapă şcoala.“

Olimpia, bunică şi fostă profesoară de limba română: „Oricum e riscant, dacă se duce la şcoală poate să se îmbolnăvească, dacă stă acasă nu zic că nu se poate îmbolnăvi, dar poate mai greu. Este haos, aceşti copii sunt o generaţie de sacrificiu. Chiar dacă ar trece epidemia aceasta, ei nu o să mai revină la materia din urmă.“