- 15 martie este prima zi în care îţi poţi înscrie copilul la şcoală
- Copiii mai mici de 6 ani nu mai au nevoie de evaluare psihosomatică
- Înscrierea la şcoală nu mai este condiţionată de frecventarea grădiniţei
Tu decizi dacă e pregătit copilul tău să meargă la şcoală. De anul acesta, copii care împlinesc şase ani, după 31 august, nu mai trec prin evaluările psihosomatice. Vladimir împlinește şase ani în luna octombrie.
Advertisment
Iulia Ianîcu, părinte: “A început să citească mai devreme. Este foarte sociabil în clasă, se adaptează extrem d euşor mediului social. Nu are anxietăţi, gen legat de separarea de părinţi. Îi place să se joace şi-n colectivitate, şi singur, şi nici o dată nu a plâns după noi”.
Psihologul Elena Cocoş consideră că părinţii nu ar trebui să decidă singuri dacă un copil este pregătit pentru a merge la şcoală. Părerea educatorului sau a consilierului şcolar i-ar ajuta să ia decizia corectă.
Recomandări
Elena Cocoş, psiholog: „Va fi pus să recunoască imagini dintr-o poveste, şi atunci, noi vom şti dacă i s-au spus poveşti. Cât d ebine reuşeşte el să se exprime. Cât de mult colaborează, cât de mult îi captăm atenţia, pentru că sunt repere importante pentru a putea face faţă rigorii şcolare, până la urmă.”
Diferenţa de vârstă între elevii aceleaşi clase îi poate face pe cei mici să se simtă frustraţi şi le scade stima sine, spune Diana Brătucu. Este învăţătoare de 20 de ani, la Şcoala „Traian” din Craiova. În ultimii ani a avut în clasă mai mulţi copii care au venit la şcoală înainte de a împlini 6 ani.
Diana Brătucu, învăţătoare: “Ei, oarecum, nu ţin pasul cu ceilalţi colegi. Li se pare că sunt inferiori, că nu rezolvă atât de repede cum rezolvă colegii lor. Până la urmă, ajung să rezolve sarcina, dar într-un timp mai mare. Şi atunci, normal că se simt un pic altfel decât colegii lor şi s-ar putea să nu mai vrea, să refuze să facă următoarele lucruri de teama eşecului.”
Potrivit noii metodologii, doar elevii care n-au mers la grădiniţă şi cei care s-au întors din străinătate vor fi evaluaţi, obligatoriu, psihosomatic.