- Peste 6.700 de elevi s-au înscris la olimpiada de matematică ce se desfășoară online
- Matematica reprezintă cel mai bun mod de relaxare pentru olimpicul Cezar
- Cezar Tulceanu va susține duminică etapa finală alături de alți 300 de elevi
Anul acesta totul s-a mutat în online. Iar olimpiadele nu puteau rămâne pe dinafară. Cezar Tulceanu este elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică din Constanța.
Advertisment
Împreună cu alți 300 de colegi, va participa duminică la olimpiada de matematică din fața unui calculator. Se pregătește câte opt ore pe zi și vrea să devină din ce în ce mai bun.
„Practic a fost altceva decât o olimpiadă normală, deoarece a contat foarte mult gândirea, viteza în gândire, să gândesc rapid, să fac toate problemele în timp. Nu consider matematica chiar ceva așa ca pe o tortură, chiar îmi place să fac la matematică și asta mi se pare o relaxare.”, spune elevul.
Recomandări
La școală face patru ore de pregătire suplimentară pe săptămână alături de Florin Iorgulescu, lector universitar la Universitatea Ovidius. Cezar nu este primul copil pe care l-a ajutat, toți olimpicii la matematică trec prin mâna lui.
„Ei sunt foarte pasionați și sunt ca un burete și vor să învețe. Adică preț de două ore cu ei eu sunt, ce să vă zic?! Terminat.”, mărturisește profesorul.
Un ajutor a avut și din partea profesorului lui de matematică. Nu i-a fost greu să lucreze cu Cezar, care este un veteran la capitolul olimpiade. El a început să concureze din clasa a V-a.
„Pe acești elevi nu trebuie să-i împingi tu de la spate. Ei învață singuri de la sine, deci lucrul cu ei este extraordinar de simplu.”, spune profesorul.
Pe viitor, Cezar vrea să studieze informatica la o universitate din America, pentru a putea îmbina pasiunea pentru IT cu jobul.
Din toamnă olimpiadele vor fi reluate și fizic. Încă un motiv de bucurie pentru olimpicul Cezar.