- Mai mult de 75% dintre pacienții cu cancer mamar au metastaze osoase
- Combinarea a două medicamente deja existente pe piață reduce metastazele osoase și le pot preveni
- Cercetătorii au făcut teste atât pe animale, cât și pe mostre de țesut de la pacienți din Israel și SUA
Cercetătorii au dezvoltat o nouă strategie terapeutică de combinare a două medicamente deja existente pentru a inhiba metastazele osoase și a îmbunătăți calitatea vieții la pacienții cu cancer de sân. Ei au făcut teste atât pe animale, cât și pe mostre de țesut de la pacienți din Israel și Statele Unite.
Advertisment
Pe baza rezultatelor, tratamentul va putea fi aplicat la pacienții cu cancer de sân, dar și la alte tipuri de cancer.
Studiul revoluționar a fost condus de Prof. Erez și Dr. Monteran din cadrul Universității din Tel Aviv. Lucrarea a fost publicată în Cancer Discovery.
Recomandări
Cercetătorii explică faptul că peste 75% dintre pacienții cu cancer de sân metastatic suferă de metastaze osoase. Acestea distrug țesuturile osoase, provocând fracturi și dureri. Diagnosticul de metastaze osoase apare, de obicei, atunci când boala nu poate fi vindecată.
Cum funcționează metastazele?
Cercetătorii au descoperit că, atunci când începe metastaza osoasă, celulele T din sistemul imunitar pătrund în metastaze, dar nu le pot distruge, deoarece sunt inhibate de un alt tip de celule. Ei au identificat proteinele responsabile de acest efect și au creat o combinație terapeutică nouă, care nu a mai fost încercată până acum, pentru a neutraliza aceste proteine inhibitoare și a reactiva celulele T.
Atunci când combinația de medicamente a fost administrată la șoareci, metastazele osoase au fost reduse.
Citește și