- Strategia Națională pentru Educație Financiară a fost publicată în Monitorul Oficial.
- Deca vrea să introducă Săptămâna Educației Financiare la grădinițe.
- Finanțarea SENF se face de la bugetul de stat, ONG-uri și fonduri private.
La grădinițe, cei mici vor avea Săptămâna educației financiare. În ceea ce privește școlile și liceele, Deca ar urma să fie implementeze cursuri, evenimente și diverse acțiuni.
De asemenea, profesorii vor participa la programe de consolidare a cunoștințelor financiare. Nici părinții nu scapă de educația financiară. Autoritățile vor să implementeze un program național de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți.
Ruxandra Achim: Fiecare își poate gândi un plan de economisire
„Mă gândesc că o educație financiară se deprinde pe tot parcursul vieții, atunci când ne întâlnim cu diverse probleme. Situația financiară individuală sau a familiei depinde de elementele macroeconomice, asupra cărora noi, ca indivizi, avem un control foarte redus. Fiecare își poate gândi un plan de economisire, o modalitate de gestiune mai eficientă a finanțelor proprii, dar cred că un curs în această direcție sau o implementare sistematică a educației financiare ar putea să reprezinte o nouă formă fără fond în învățământul românesc”, a explicat Ruxandra Achim, profesor, la Aleph News.
Citește și