- Copiii de până la 5 ani risca să devină obezi și să aibă probleme de limbaj
- În Franța, o lege va viza interzicerea expunerii la ecrane pentru copiii sub 3 ani în creșe
- Attal a anunțat un proiect de reglementare a timpului de ecran pentru toți școlarii
Cunoaștem deja că exista efecte ale expunerii prelungite la ecrane asupra copiilor, în principal a celor foarte mici, de sub 5 ani, a căror dezvoltare congnitivă poate fi afectată.
Ce riscuri există pentru copiii care petrec timp în fața ecranelor?
„Expunerea precoce crește riscul de obezitate, și asta e oarecum logic deoarece copilul nu mai face o activitate fizică normală, așa cum a făcut timp de milioane de ani.
Dependența de ecrane este evidentă imediat ce ai obișnuit copilul cu asta. Dar au fost constatate și probleme congnitive, în special de dezvoltare a limbajului.
Ecranele sunt considerate acum o problemă de sănătate publică prin perturbarea „achiziției limbajului”, a „abilităților motorii”, a „relațiilor cu ceilalți” și a „percepției tridimensionale a mediului”
Recomandările sunt de a interzice expunerea la ecrane a celor foarte mici, de sub 3 ani, și de a o limita la o oră pe zi pentru cei de până la 6 ani, dar aceste recomandări sunt foarte rar respectate și nu exista modalități de constrângere.
Gabriel Attal vrea să reglementeze timpul petrecut în fața ecranelor
O propunere de lege se a fost depusă saptamana aceasta în Adunarea Parlamentară. Ea vizează interzicerea expunerii la ecrane pentru cei mai mici de trei ani care sunt sub supravegherea unei asistente maternale sau la creșă.
Textul urmărește, de asemenea, să restricționeze utilizarea ecranelor de către profesioniștii din domeniul educației timpurii în prezența copiilor mici dar si să îi facă pe părinți să-și pună întrebări despre propriul comportament”
O altă prounere a fost anunțată de Gabriel Attal și vizează reglementarea timpului de ecran pentru toți elevii”, a spus Marcela Feraru, editor Aleph News
Citește și