• 57 de companii sunt responsabile de 80% din emisii la nivel global, arată Carbon Major
  • 65% dintre entitățile de stat și 55% dintre companiile private și-au mărit producția
  • Statele membre ale UE sprijină cu fermitate Acordul de la Paris și obiectivul acestuia
  • Acordul prevede ca UE să devină prima societatate neutră din punct de vedere climatic

57 de companii din industria petrolului, gazului, cărbunelui și cimentului sunt responsabile
direct de 80% din emisiile globale.

Aceste corporații, atât de stat cât și private, sunt principalii factori ai crizei climatice, conform bazei de date Carbon Majors. În ciuda angajamentelor de reducere a emisiilor, majoritatea mega-producătorilor au crescut producția de combustibili fosili și emisiile aferente după Acordul de la Paris. Dezbat subiectul alături de Cătălina Rădulescu, activist de mediu.

C. Rădulescu: „Corporațiile sunt au reprezentat o mare problemă”

„Un program foarte bun adoptat de Comisia Europeană, acel cip tip TEFive, cuprinde mai multe măsuri care sunt absolut necesare pentru a ne îndepărta cât mai mult de consumul de combustibili fosili, pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Și printre acestea sunt investiții în energiile regenerabile, foarte important și pentru România, investiții în sistemele de stocare a energiei produse din sisteme fotovoltaice și eoliene, investiții în producția de combustibili alternativi, cum este hidrogenul verde sau chiar hidrogenul alb. 

De asemenea, investiții în sistemul de distribuție, pentru că România bineînțeles că nu a făcut nimic până acum să se pregătească pentru acest lucru și sistemele noastre de distribuție nu prea suportă ca cantitatea mare de energie care ar urma să, care ar trebui să fie suportată. 

Dacă toată lumea își dezvolte aceste forme alternative de energie, în special pentru consumatorii casnici, panourile fotovoltaice sunt foarte utile pentru a reduce costurile cu energie electrică și chiar cu încălzirea.

Corporațiile sunt au reprezentat o mare problemă cu mulți ani în urmă. Noi încă erau în perioada comunismului și a ars etapele respective. Ele aveau o mare capacitate, având o mare capacitate financiară, o mare capacitate de a info influența lumea politică. 

Numai corporațiile care vin cu bani și cu investiții și de asemenea cetățenii au dreptul să introducă litigii în instanță, deci au acces la justiție în probleme de mediu. 

Astfel încât în Europa existat câteva litigii importante împotriva marilor companii, inițiate de societatea civilă, de ONG-uri, iar aceștia au fost obligați să aibă mult mai multă grijă atunci când își dezvoltă proiectele”, a spus, Cătălina Rădulescu, activist de mediu, la Aleph News.

Citește și