- UBB, UB și UNSTPB sunt în top trei cele mai bune universități din România
- Pe locul 4 se află Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din București
- Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare al universităților din România
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti și Universitatea Politehnica din București sunt în top trei în Metarankingul Național al instituțiilor de învățământ superior din anul 2023, potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației publicat miercuri.
Advertisment
Pe locul patru se află Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, iar locul cinci este ocupat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Pe locul șase se află Universitatea „Transilvania” din Brașov.
Lista este continuate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași care ocupă locul șapte, pe opt se află Universitatea de Vest din Timișoara, iar pe nouă se află Academia de Studii Economice din București.
Recomandări
Cea de-a zecea poziție este ocupată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Ce este Merarankingul național?
Metarankingul Național este un instrument de evaluare și clasificare pentru universităților din România, care are la bază analiza unor clasamente universitare internaționale care sunt recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).