- Contractul de finanțare pentru „Școala Viitorului” din Ciugud a fost semnat
- Proiectul include tehnologii smart și soluții sustenabile pentru educație
- Investiția de peste 9 milioane de euro este finanțată prin PNRR
La Ciugud pare că lucrurile se întâmplă altfel decât în restul țării. Mai repede, mai verde și mai smart. După ce au deschis una dintre cele mai smart școli din țară, autoritățile din Ciugud au primit acum o finanțare de 9 milioane de euro și pentru o școală verde.
Advertisment
La cele mai înalte standarde și și accesibilă pentru orice copil. Ciugud este doar o picătură într-un ocean sau mai degrabă un model de urmat? Cât de pregătită este România să adopte tipul ăsta de proiecte?
E România gata să devină țară cu școli smart?
„Perioada în care se amortizează o astfel de investiție este între 5-15 ani iar costurile sunt între 5%-20%. Beneficiile se văd imediat după ce clădirea este dată în folosință. România poate aborda astfel de proiecte la un standard foarte înalt pentru că are mulți specialiști care pot lucra cu instituțiile statului.
Recomandări
Primul pas pe care România trebuie să îl facă este ca autoritățile să aloce suficiente fonduri pentru dezvoltarea unui astfel de proiect”, a declarat Marius Velicu, arhitect principal la Dublu V Studio, la Aleph News.