- Sonda Chang’e-6 va colecta probe de sol lunar și roci, iar misiunea va dura 53 de zile
- China a investit masiv în programul său spațial, realizând progrese semnificative
- SUA plănuiesc să trimită astronauți înapoi pe Lună până în 2026, cu Artemis 3
China triumfă și marchează o nouă realizare în explorarea spațială. Sonda trimisă la începutul lunii mai a reușit să aselenizeze cu succes pe partea îndepărtată a Lunii. O premieră în istoria omenirii.
Ce scop are sonda?
Sonda Chang’e-6 (CIANG i 6) a aselenizat cu succes pe partea întunecată a Lunii. Aselenizarea a avut loc în Bazinul Polul Sud-Aitken, unul dintre cele mai mari cratere cunoscute din sistemul solar. O regiune cu un mare potențial pentru cercetare deoarece craterele sale sunt mai puțin acoperite de fluxurile de lavă antice, comparativ cu partea vizibilă a Lunii.
Misiunea Chang’e-6 (CIANG i 6) va dura 53 de zile și a început pe 3 mai. Sonda va colecta probe de sol lunar și roci. Se vor folosi două metode: un burghiu pentru probe sub suprafață și un braț robotic pentru specimene de la suprafață. Colectarea probelor și efectuarea experimentelor vor fi finalizate în termen de două zile. După asta, sonda va trebui să efectueze o lansare de pe partea îndepărtată a Lunii pentru a aduce probele înapoi pe Pământ.
China a investit mult în programul său spațial sub conducerea lui Xi, cu scopul de a reduce decalajul față de SUA și Rusia. Printre realizările notabile ale programului spațial chinez se numără construirea stației spațiale Tiangong și aterizarea roverelor robotice pe Marte și pe Lună. De asemenea, China este a treia țară care a plasat în mod independent oameni pe orbită. De asemenea, chinezii intenționează să trimită o misiune cu echipaj pe Lună până în 2030. Pe de altă parte, SUA și-a exprimat îngrijorarea că acest program ar putea masca obiective militare, iar China încearcă să stabilească o poziție dominantă în spațiu. Ca răspuns, SUA vrea să trimită astronauți înapoi pe Lună până în 2026 cu Artemis 3.