Cum poți vizita orașul lui Harry Styles?

Ești fan Harry Styles? Acum poți să vizitezi orașul său natal, Holmes Chapel, alături de experți în viața artistului. Fanii lui Harry împreună cu localnicii au creat un tur special al orașului pentru cei care vor să
afle mai multe despre sa înainte de faimă.

De când au început vizitele și ce putem vedea acolo?

Harry’s Home Village Tour a început de anul acesta din iunie. Fanii lui Harry Styles vor putea să viziteze orașul său natal dar nu oricum, ci cu ghizi instruiți. Aceștia vor prezenta locuri importante pentru Harry din orașul Holmes Chapel. De exemplu, traseul trece pe lângă Mandeville’s Bakery, locul în care Harry a lucrat ca brutar până s-a înscris la X Factor UK. De asemenea, turiștii vor putea trece pe lângă Twemlow Viaduct, locul unde a avut chiar primul sărut și și-a scris numele pe perete în documentarul One Direction din 2013. Turul durează aproximativ 3 ore, iar prețul unui bilet este de 23 de euro.

De ce au dorit localnicii să facă acest tur?

Din motive de siguranță mai pe scurt. Orașul a devenit faimos după filmul documentar al trupei One Direction, „This is Us” din 2013. După apariția sa în documentar, fanii au luat cu asalt orașul pentru că erau extrem de curioși să vadă unde trăise idolul lor până să devină faimos. Asta a creat aglomerări inutile pe străzi, și ambuscadele le puneau viețile în pericol atât localnicilor cât și fanilor. Anual, aproximativ 5.000 de fani vin să viziteze orașul. Însă nu vorbim de Londra sau Liverpool, orașe imense cu milioane de locuitori care au infrastructura necesară să găzduiască atâtea persoane. Vorbim de Holmes Chapel, un oraș micuț cu aproape 6.700 de locuitori. Astfel că, localnicii au dorit să găsească o soluție pentru a gestiona mai bine fluxul de turiști de pe străzi.

Exit mobile version