• Universitatea din Exeter introduce masterul în magie și științe oculte.
  • În Scoția, tinerii pot face un master de doi ani pentru a învață despre vikingi.
  • Monica Mihai: Nu am învățat încă să ne adaptăm. Nu am învățat să ajungem la nivelul anului 2023.

Creșterea interesului pentru magie a făcut ca în Marea Britanie să apară masterul de Magie și Științe Oculte. În Scoția există Studiul Vikingilor la Universitatea Highlands and Islands. Pe Rivieră, poți studia despre aromele parfumurilor, timp de doi ani, la Universitatea Cote D Azur. UNiveristatea BAth SPa oferă master pentru circari și lista poate continua. Iar într-o zi ca azi, în care sărbătorim Învățământul, nu avem cum să nu întrebăm. Cât de adaptată este școala românească la nevoia tinerilor? În ce măsură se mulează după pasiunile copiilor?

„Cred că la masterul de magie și stiințe oculte i-ar plăcea extrem de mult băiețelului meu și este interesant, pentru că astăzi vorbim despre educație și despre cât de mult înseamnă ea în viața unui tânăr, cât de mult îl formează, de la 5 – 6 ani, în momentul în care intră în sistem”, a declarat Monica Mihai, editor Aleph News.

„Iată, avem câteva exemple de universități care s-au mulat exact pe pasiunile tinerilor. Adică, a existat un interes pentru magie, avem un master la care poți să înveți magie. Există interes pentru circari, de exemplu, sau pentru vikingi, există master. La noi în România, aceasta este problema. Cumva, există o ruptură fenomenală între piața muncii, pe de-o parte și ceea ce se studiază la facultate. Noi avem câteva materii pe care le studiem, care sunt bine înrădăcinate, care vin, să zic așa, din moși strămoți, și de care ne ținem foarte bine. Nu am învățat încă să ne adaptăm. Nu am învățat să ajungem la nivelul anului 2023″.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Citește și