- Proiectul de OUG a stârnit controverse în spațiul public.
- Proiectul prevede instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, fără acordul celor implicați.
- Argumentul că așa vor fi descoperite incidentele violente din școli este folosit de Ministerul Educației.
Mai schimbă Ligia Deca ceva la legea educației? Montarea camerelor audio-video în clase, unul dintre cele mai controversate subiecte, continuă să fie în dezbatere de peste trei luni. Consiliul a dat în sfârșit aviz favorabil proiectului de ordonanță de urgență, după ce pe 19 iunie a fost returnat Ministerului Educației din cauza lipsei avizelor de la Justiție și Finanțe.
Proiectul de OUG a stârnit controverse în spațiul public pentru că prevede printre altele, instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, fără acordul celor implicați și modificări aduse modului de acordare a burselor din toamnă.
Argumentul că așa vor fi descoperite incidentele violente din școli este folosit și de Ministerul Educației, care pledează pentru introducerea obligatorie a camerelor de luat vederi în toate clasele.
Cătălin Nan: 70% dintre părinți văd această măsură ca un lucru bun.
„70% dintre părinți văd această măsură ca un lucru bun. Cred că urgentarea vine din faptul că se pregătesc bugetele și în noiembrie-decembrie trebuie să avem instalate aceste camere și majoritatea părinților consideră că aceste camere vor eficientiza discuțiile aprinse când apar atunci când sunt probleme în sălile de clasă. Tot ce se încearcă e cu gând pozitiv, spre a aduce valoare în sistemul educațional. Cea mai mare problemă este că nu există consecințe acolo unde legea nu se aplică”, a declarat Cătălin Nan, președintele Federației Naționale a Părinților, la Aleph News.
Ministerul Educației arată că sistemul audio-video trebuie instalat în toate școlile pentru că „în foarte multe situații intervenția autorităților se realizează după consumarea faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying, multe dintre acestea nefiind sesizate de persoanele vatămate”.
Citește și