VIDEO. Universitățile nipone s-au adaptat pandemiei. Ce spune un român care studiază în Japonia

Studiile în Europa sau peste ocean nu mai sunt o noutate, însă cele din anumite țări asiatice pot fi numite așa. De exemplu, Japonia.

Robert Pitiş este student de 2 ani în, probabil, cea mai tehnologizată ţară din lume. Acum urmează specializarea de Business Administration la Universitatea din oraşul Kobe.

Deşi cursurile sunt exclusiv online, studenţii s-au adaptat rapid. În plus, profesorii şi-au modificat modul de predare în aşa fel încât totul să fie cât mai eficient.

Robert Pitiș, student în Japonia: „De la început aveam un sistem online foarte bine pus la punct. Nu era pentru cursuri online dar de exemplu să-ţi alegi clasele, să afli mai multe informaţii despre profesori. Totul era foarte bine sistematizat.”

Activitățile extracuriculare din cadrul societăților și al cluburilor sunt încurajate de instituțiile de învățământ nipone.

Robert Pitiș: „Studentul îşi împarte viaţa între facultate şi aceste cluburi. Totul se axează pe aceste cluburi în principal. Sunt foarte importante când te duci să-ţi cauţi un job. Cam toţi angajatorii or să te întrebe în ce fel de club ai fost.”

Robert a avut noroc şi a prins o bursă care îi acoperă atât taxele de studiu, cât şi acomodarea. Un an de studiu costă cam 4000 de euro.

Exit mobile version