• Un nou sistem, în care elevii își pot alege ce materii vor să studieze va fi implementat în România
  • Elevă: „Vedem proiectul acesta fix ca pe schimbarea pe care toți o așteptam

Cu toții am auzit de sistemele de învățământ care le permit elevilor să-și aleagă ce vor să studieze și unde profesorii își fac singuri programa. Asta ar putea fi o realitate și pentru elevii din câteva școli din țară. Una dintre ele este Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, care ar putea deveni școală pilot în 2021.

Mara, elevă în clasa a 11-a și președintele Consiliului Elevilor, spune ce înseamnă pentru liceul ei un astfel de proiect.

Mara Beteagu, elevă la Colegiul Național Gheorghe Lazăr: „Vedem proiectul acesta fix ca pe schimbarea pe care toți o așteptam în legătura cu sistemul educațional, se vorbește foarte mult de reformă. Școala pilot acum pune în centrul educației noul sistem de valori care e îmbunătățit pentru vremurile în care trăim, se promovează dezvoltarea, inovația, să găsești tu ce ți se potrivește.”

O astfel de schimbare se resimte nu doar în educație, ci la nivelul întregii societății, spune Mirela Chioveanu, director adjunct la Colegiul Național Ghoerghe Lazăr.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Mirela Chioveanu, director adjunct Colegiul Național Gheorghe Lazăr: „Este o provocare să încerci să aplici în școala românească această formulă de educație, nu va fi ușor. Este o încercare cu caracter aproape de pionierat. Nu va fi ușor, dar luăm foarte în serios acest proiect la care ținem foarte mult.”

Marian Staș este coordonatotul școlilor pilot. El a propus opt teme pentru acest model educațional. Printre care educația estetică, științele pământului sau multi-culturalism. Proiectul ar urma să fie implementat anul viitor, pentru elevii din clasele a 5-a și a 9-a.

Marian Staș, expert în educație: „Una dintre competențele esențiale ale generației tinere, de fapt pentru toată lumea dar în special pentru copii este aceea de a învăța să opteze, să evalueze opțiuni și să decidă. Și atunci, acest model curricular are în el intrinsec conceptul de curriculum la decizia elevilor prin oferta școlii. ”