Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, acuză Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov că a încălcat flagrant un ordin, după ce a decis închiderea unor şcoli din Afumaţi.
Sorin Cîmpeanu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că decizia de închidere a unor şcoli din Afumaţi reprezintă „o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii”.
Ministrul spune că scenariul în baza căruia funcţionează şcoala se stabileşte în funcţie de rata de infectare de vineri.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a decis duminică faptul că de luni se aprobă scenariul 2, respectiv participarea online a tuturor elevilor, cu excepţia celor din învăţământul special, la cursurile din 3 şcoli din Afumaţi: Şcoala Gimnazială nr. 1, Şcoala Primară nr. 2 şi Şcoala Primară nr. 3.
Duminică, incidenţa cazuri de COVID în Afumaţi era de 6,05 la mie, iar luni 5,94.