- Studenţii de la Universitatea Babeş-Bolyai vor merge la facultate din toamnă
- Daniel David, rector UBB: Se va ţine cont de regulile de distanţare socială
- Și proprietarii de locuințe din Cluj se bucură de revenirea la cursuri
Viața studențească renaște din toamnă la Cluj. Universitatea Babeș Bolyai a decis să îi primească în format fizic pe cursanți. Vestea i-a bucurat enorm pe tinerii care vor să se reîntoarcă în cămine și la facultăți. Totul se va desfășura respectând regulile de distanțare spune Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David.
Advertisment
„Nu sunt decât câteva variante, adică rămânem cu varianta pe care o avem acum şi îi cazăm în condiţii de siguranţă, adică doi în cameră, cu baie, ceea ce va reduce numărul de locuri”, a spus rectorul Universitatea Babeş-Bolyai, Daniel David.
„Mă bucur foarte mult că s-a luat decizia asta. Anul viitor am licenţa şi chiar nu mi-aş dori să o dau online. Vreau experienţa aia, măcar ultimul an de facultate să fiee pentru mine face to face”, a spus Jessica Petri, studentă anul II, Universitatea Babeş-Bolyai.
Recomandări
Nu toți studenții sunt însă încântați de revenirea fizică la cursuri. Fabian s-a obișnuit în varianta online pentru că își gestionează timpul mai uşor.
„Tind să înclin mai mult către online. Mai ales pentru cei dintre noi care au şi un job, e mult mai eficient să poţi să intri la cursuri online şi să te descurci mai bine, ca să fii şi la job în timpul respectiv”, este de părere Fabian Gabor, student anul II, Universitatea Babeş-Bolyai.
Vestea că studenții vor reveni în bănci i-a bucurat și pe proprietarii de apartamente care se pregătesc acum pentru noi chiriași.
„Apartamentul vreau să îl închiriez cu 380 de euro. După cum vezi am schimbat tapetul, am văruit, așa că apartamentul își așteaptă noii chiriași. Este situat în centru, aproape de facultăți și tot ce ai nevoie. Nu am de gând să scad din chirie”, a afirmat Bogdana Haiura, proprietarul unui apartament din Cluj.
„Am cheltuit o grămadă de bani, am investit să fie bine pentru următorii chiriași. Chiar și mama mea, are un apartament și tot așa a avut studenți, au plecat, iar acum aparatamentul e nelocuit. Pentru toți proprietarii de apartamente din Cluj e o veste foarte bună și abia așteptăm”, a adăugat Bogdana.