• Iohannis a promulgat legea care deblochează concursurile pentru posturile de profesori și asistenți medicali în școli
  • În acest moment sunt 2.000-3.000 de posturi vacante conform titularizare.edu
  • O școală privată are în medie, acum, 13 profesori, iar una de stat 36

Sunt aproximativ 4.500 de profesori, conform Ministerului Educației, care ocupă posturi de titulari și care nu au studiile necesare.

Tinerii aplicanți se plâng că sunt organizate concursuri cu ușile închise ori că au fost înțelegeri.

Cu toate că într-o școală privată există, în medie, 13 profesori, iar într-una de stat 36, școlilele private se descurcă mai bine. Aici trebuie luat în calcul faptul că în aceste școli e un număr mai mic de elevi.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

De asemenea, în școlile private există și personal non-didactic, adică tot profesori, dar care nu au un examen de titularizare. Astfel, ei nu intră în statisticile anuale cu numărul de profesori din țară. Trebuie doar să aibă studiile de licență sau master terminate și desigur modulul psiho-pedagogic terminat.