• Elevii și părinții au primit reguli clare de organizare
  • Planul de măsuri a fost realizat cu ajutorul experților în sănătate publică
  • Profesorii și personalul auxiliar sunt testați săptămânal pentru coronavirus

Dacă încă nu l-ai dat pe cel mic la o școală privată, n-ar fi rău să începi să te gândești serios la o decizie ca asta.

Mihaela Mureșan are o fată care a trecut în clasa IV-a și un băiat la liceu. Până anul acesta, cei doi copii au învățat la școli de stat. Haosul din sistem a convins-o să îi înscrie la o școală privată din Cluj. A rămas uimită de organizarea meticuloasă. Mai ales că, în perioada asta, nu toți au reușit să-și pună la punct un plan de reguli pentru noul an școlar.

Mihaela Mureșan, părinte: Într-adevăr, regulile se respectă. Fiul meu este la liceu și a spus că inclusiv elevii de liceu respectă regulile.“

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Ruxandra Mercea este directoarea acestei școli private și spune că a început să se organizeze cu mult timp înainte de începerea școlii.

Ce a făcut interesant? Ei bine, pentru cei mai mici dintre elevi, a renunțat la băncile care ocupau oricum prea mult spațiu. Copiii sunt invitați să ia loc pe perne și așa păstrează și distanța între ei.

Ruxandra Mercea, director general școală privată: Am ales să scoatem mobilierul, care poate acum un an îl consideram necesar și să prioritizăm amenajarea spațiului pentru copii, nu încărcarea lui cu mobilier. Am decis să facem o testare săptămânală a întregului personal, atât profesori, cât și personalul administrativ.“