- A fost promulgată astăzi legea care îi sprijină pe părinți să rămână acasă dacă cel mic nu se poate duce la școală
- Există și o excepție de la regulă – angajații forțelor de ordine
- Aceștia vor primi o mărire de salariu
O veste bună pentru cei care sunt părinți. Pot primi zile libere, în cazul în care școala la care învața copilul, este închisă din cauza pandemiei.
Iohannis a promulgat astăzi legea.
Advertisment
„Doar cei care au copii cu vâsta de cel mult 12 ani, sau 26 de ani, în cazul copiilor cu dizabilități, care încă merg la școală. Nu primesc liber de la angajator ambii părinți, ci doar unul și asta doar dacă jobul nu își permite munca la domiciliu, sau telemunca. Sunt și excepții, domenii de activitate care nu permit ca părinții să lipsească de la job”, a spus corespondentul Aleph News, Petronela Axinte.
Excepția o reprezintă angajații forțelor de ordine nu își pot lua liber în cazul în care copilul nu se mai poate duce la școală.
Recomandări
Angajații din sistemul de apărare, ordine pulbică, securitate, din penitenciare și din sistemul sanitar public nu primesc liber. În schiimb, ei primesc o majorare salarială cu 75%, pe perioada în care ar trebui să fie liberi, conform legii. În cazul în care ambii părinți lucrează
într-unul dintre aceste domenii, doar unul primește bani în plus la salariu.