- Italia a deschis școlile tot azi, pe 14 septembrie
- Italienii au uitat de reguli și s-au adunat în fața școlilor, deși fiecare clasă avea alt orar de intrare
- Prezenţa în clasă este obligatorie pentru ciclul primar şi gimnazial, în timp ce liceele urmeză un scenariu hibrid.
Școala a început și peste hotare. Și acolo, ca la noi, dorul a fost mai mare decât grija, iar regulile au fost… uitate.
Advertisment
Spre exemplu, la Şcoala Mozart, din Roma, fiecare clasă a avut un orar diferit de intrare, dar părinţii nu l-au respectat şi s-au strâns în fața școlii.
„E încântat şi fericit că se poate vedea cu prietenii lui. Da… Trebuie puţină prudenţă, puţină atenţie, încredere şi optimism”, a declarat un părinte român din Italia.
Recomandări
Și la ei e tot cu scenarii. Prezenţa în clasă este obligatorie pentru ciclul primar şi gimnazial, în timp ce liceele urmeză un scenariu hibrid.
La vecinii spanioli, școala a început deja de o săptămână, iar în 53 de școli au apărut deja cazuri.
„Liniştit nu poţi fi niciodată. În situaţia actuală nu există siguranţa absolută, dar vedem că lucrurile se fac bine. este multă ordine”, spune Carlos, părinte.