• Iranul face primele arestări în timp ce numărul cazurilor de otrăvire în școli a ajuns la 5.000.
  • Ministrul adjunct de interne anunță o anchetă completă, cu arestări în cinci provincii.
  • Între timp, problemele continuă, iar mai multe fete au fost luate marți cu ambulanțele din școlile în care învață.

Autoritățile iraniene nu au oferit niciun detaliu despre persoanele arestate, dar anunțul vine într-o perioadă în care regimul de la Teheran a început o represiune în rândul celor care critică modul în care a gestionat evenimentele, potrivit France 24.

„În baza unor măsuri ale agențiilor de informații, un număr de persoane au fost arestate în cinci provincii, iar agențiile relevante efectuează o anchetă completă” , a declarat ministrul adjunct de interne, Majid Mirahmadi, pentru televiziunea de stat.

Între timp, problemele continuă, iar mai multe fete au fost luate marți cu ambulanțele din școlile în care învață. Confruntați cu aceste probleme, profesorii au protestat în fața Ministerului Educației din Teheran, iar unele informații spun că liderii sindicali au fost arestați în urma unor ciocniri cu forțele de securitate.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

De asemenea, luni, trei jurnalişti şi trei disidenţi, inclusiv un cadru universitar pensionar, au fost chemaţi la audieri după ce au criticat gestionarea incidentelor de către guvern.

Organizațiile medicale au cerut autorităților să facă mai mult pentru a proteja elevii și oponenții regimului și au spus că este posibil ca serviciile de securitate să fi închis ochii cu privire la extremiștii religioși care ar fi pedepsit fetele pentru că au participat la mișcarea de protest la nivel național, declanșată de moartea în custodia poliției a tinerei Mahsa Amini, în septembrie anul trecut.

Mesajele guvernului au rămas contradictorii după ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că orice persoană găsită vinovată pentru otrăvirea copiilor ar trebui „sever pedepsită” . În schimb, oficialii departamentului de educație au susținut că cel puțin unele dintre fetele care s-au îmbolnăvit au o formă de „isterie în masă” .

Ministrul educației, Yousef Nouri, a spus că 95% dintre fetele care merg la spitale sau centre medicale nu au avut nicio problemă medicală – doar teamă și îngrijorare – în timp ce câteva aveau boli banale. El i-a îndemnat pe părinți să fie atenți doar la informațiile transmise de mass-media oficială de încredere, adăugând că „era firesc ca inamicul nostru să comploteze pentru a închide școlile și a opri elevii să învețe” .