- Încrederea copiilor în părinţi a scăzut cu 14% în 2020, potrivit World Vision România.
- Eugenia, părinte: „Petrec mai mult timp cu copilul meu ca să vadă şi în mine un model.”
- Andreea: „Pot fi victime ale unor personaje pe care n-ar trebui să le urmărească.”
Internetul afectează starea emoțională a copiilor. Iar asta a dus la scăderea încrederii în părinți cu 14%.
Advertisment
O spune un studiu făcut de World Vision România. Nu este și cazul lui David, elev în clasa a 7-a. El are norocul să fie bine informat de către părinți.
„Părinţii ne spun, vedem şi la televizor cazuri, e important ca toţi adolescenţii să fie conştienţi că mediul online e doar aparent un mediu sigur şi să înveţe să se protejeze. Sunt doar nişte reţele de socializare, de obicei nu folosesc aplicaţiile şi sunt conştient că sunt doar nişte imagini, n-are sens să mă influenţeze.”, spune David Deaconu.
Recomandări
De când cu școala online, Eugenia, mama lui David, îi explică din ce în mai des care sunt riscurile, dar şi faptul că nu tot ceea ce vede acolo este real.
„Întâlnesc într-adevăr modele pe care e posibil să-şi dorească să le copieze. Asta pentru că petrec foarte mult timp cu acele persoane şi pentru a contrabalansa, noi, ca familie, petrecem mult timp cu copilul nostru astfel încât să-i permitem să vadă şi în noi un model.”, spune Eugenia Deaconu, mama lui David.
Dar nu toţi elevii sunt ca David. Mulți visează să devină exact la fel ca cei pe care îi urmăresc.
„Pot fi victimele perfecte ale manipulatorilor media, ale unor personaje pe care în niciun caz nu ar trebui să le urmărească. În momentul în care copiii nu mai simt că au cu cine să vorbească, nu li se furnizează anumite informaţii pe înţelesul lor este firesc să se ducă către o sursă de informare care simt ei că le e mai aproape, modelele pe care copiii ar trebui să le aibă, nu trebuie să permită ca acest lucru să se întâmple.”, a explicat Andreea Bujor, reprezentant World Vision.