• Elevii se întorc la școală începând cu 5 mai în funcție de rata de infectare.
  • În această lună va avea loc evaluarea națională a claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.
  • Nu vor fi teste non-invazive astfel testarea elevilor se va face cu testele antigen.

Elevii se întorc la școală, începând cu 5 mai. Excepție fac cei din calsele terminale și nu toți vor participa fizic la ore. Pe 29 aprilie miniștrii Educației și Sănătății au semnat un ordin comun care implică două scenarii de redeschidere.

Ce trebuie să știe elevii înainte de începerea școlii?


Nu toți copiii se întorc fizic în bănci. Pentru aceste scenarii se va lua în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie. Practic, scenariile galben și roșu au fost comasate în „scenariul 2”. Elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a dar și cei de a IX-a, a X-a și a XI-a, care se află în localitățile cu rata de infectare de peste 1 la mie, vor continua școala online.
Îți amintesc că pe 10 mai și elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri. În cazul lor, toți se vor întoarce fizic în bănci, cu excepția celor din localități carantinate. De asemenea tot în luna mai va fi organizată evaluarea națională a claselor a doua, a patra și a șasea.

În ce condiții începe școala?

Scenariul 1

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ
  • Participarea zilnică a tuturor elevilor în unităţile de învăţământ.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mică sau egală cu 1.


Scenariul 2

  • Participarea zilnică, cu prezență fizică în școli a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a.
  • Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mare de 1%, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină

Cum rămâne cu testarea?

În ciuda discuțiilor interminabile, să știi că în școli nu vor ajunge anul acesta teste non-invazive. Rămân la dispoziție doar testele antigen rapide cu recoltare din nas sau gât. Pentru acestea părinții vor trebui să-și dea acordul. Practic, nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește testarea copiilor.