• Două săptămâni de vacanţă pentru anii terminali
  • Vacanţa de primăvară va avea o lună, cu excepţia anilor terminali
  • Evaluarea Națională se va da în perioada 22-25 iunie
  • Rareș Voicu: Nu se justifică o vacanță de o lună
  • Prelungirea vacanței este o decizie politică, acuză asociaţiile de părinţi

După câteva zile de brambureală, Ministerul Educaţiei a luat, în sfârşit, o decizie. Şcoala românească intră în vacanţă forţată. Elevii care nu sunt în ani terminali vor avea vacanță de o lună, între 2 aprilie și 4 mai.

Cei din a VIII-a şi a XII-a vor face școală online în perioada 12 – 29 aprilie, când toți ceilalți vor fi în vacanța prelungită. În plus, semestrul al doilea va fi mai scurt cu o săptămână pentru elevii care nu au examene.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „La clasele terminale vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va termina la data de 4 mai pentru toate celelalte clase cu excepția claselor terminale. Precizez, clasele terminale rămân pe programul stabilit. Adică vacanța pentru sărbătorile Pascale catolice între data de 2 aprilie și 11 aprilie și vacanța pentru sărbătorile Pascale ortodoxe între 30 aprilie și 9 mai.”

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor: „Nu se justifică o vacanța de o lună la doar o lună și un pic după ce a început al doilea semestru. Elevii vor fi dați peste cap, își vor ieși din ritm și le vor fi foarte greu după aceea în ultimele două luni ale anului școlar, câte vor mai rămâne până să își reintre în ritm și să finalizeze cu bine anul școlar.”

După toate bâlbele din ultimele zile, nimeni nu mai știa exact când va fi Evaluarea Națională. Sorin Cîmpeanu a spus că a renunțat la orice idee a de a schimba data. Examenul de final de a VIII-a rămâne între 22 și 25 iunie. Nici pentru bacalaureat nu va face modificări.

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor: „Decalarea examenelor de clasa a VIII-a cred că vine ca o bomboană de pe colivă pentru acești elevi care de când au intrat în școală, ba nu au avut manuale, ba nu au avut programe, ba nu au avut planuri cadru și ar fi un final oribil pentru ei să le fie decalat examenul cu două, trei săptămâni cât se vrea a fi.”

Prelungirea vacanței îi nemulţumeşte în special pe părinţi. Acuză că e o decizie politică, pentru ca părinții să nu beneficieze de sprijinul de 75% acordat de stat. Sunt bani pe care un părinte îi primește de la stat, atunci când elevul face ore online și este nevoit să stea cu el acasă.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Problema s-a mutat doar la părinții care au copii în ani non-terminali. Ne-am fi dorit ca această. La Comisia de Dialog Social s-a luat hotărârea azi să nu existe nicio modificare pe structura anilor terminali, ceea ce pentru noi este un plus în acest moment. Ne-am fi dorit ca această structură să rămână intactă.”

„Decizia a fost categorică din partea ministrului, nici nu am avut ce discuta. A zis că își asumă. Noi și elevii avem statut de invitați, nici nu putem să votăm.”

Florin Cîțu a spus in cadrul conferinței de joi seară că elevii vor fi testați la reîntoarcerea din vacanță.

„Din punctul meu de vedere, niciun părinte nu ar trebui să refuze testare elevilor. Dacă aș fi ministru aș face testarea o dată la două săptămâni.”