- Pentru al treilea an consecutiv, examenele finale vor fi date în pandemie.
- Pregătirea pentru examenele finale a început deja, chiar dacă elevii nu au primit teste prin care să mai exerseze.
- Anul acesta, elevii au pierdut multă materie din cea predată pentru Bacalaureat.
Cum vor arăta examenele finale în anul 2022? Anul acesta vom avea, pentru a treia oară, examene finale în pandemie. De data aceasta, părinții cer din timp o organizarea mai bună. De la baremele de corectare, până la pregătirea profesorilor evaluatori. Deși de anul trecut s-a adoptat un nou model de testare pentru Evaluarea Națională, modul de predare e tot învechit, explică Andreea Ionescu, președintele grupului civic „Părinții Cer Schimbare”.
Advertisment
„Nici în acest moment nu s-au elaborat mai multe modele de subiecte, pentru că avem modele noi de Evaluări Naționale, sunt cu totul altfel de tot ce știam până acum și nu avem avem modele de Evaluare. Deci, practic, elevii nu prea au după ce se pregăti”, spune Andreea Ionescu, președintele grupului civic „Părinții Cer Schimbare”.
Elevii au început deja pregătirea pentru examenele finale, chiar dacă n-au primit teste prin care să exerseze. Chiar dacă s-a pierdut multă materie în pandemie, elevii oricum o vor avea la BAC, spune Cosmin Țugui, elev în clasa a 12-a.
Recomandări
„Generația mea, poate noi am beneficiat în clasa a 12-a de un învățământ mai mult decât mulțumitor, însă noi am fost cu adevărat afectați nu neaparat când eram in clasa a 12-a, ci când eram in clasa a 10-a, fiindcă atunci se studiază in mod direct opere care intra la Bacalaureat”, a transmis elevul Cosmin Țugui.
Alexandru Manda, expert în educție, spune că și anul acesta examenele vor fi puse sub semnul pandemiei, iar ministerul Educației trebuie să ia măsuri din timp.
„Este o problemă foarte mare cu cine este eligibil să corecteze pentru că profesorii, din cauza sumei infime, de câtiva lei pe lucrare pe care îi primesc, refuză să se prezinte și tot din categoria slabă ajung să facă parte din corpul de corectori”, transmite expertul în educație Alexandru Manda.