- Chiar şi pe timpul pandemiei, Olivia a fost nevoită să plăteasca taxa la gradiniţa privată la care fetiţa ei învaţă.
- Grădiniţele particulare au crescut costurile cu până la 20% .
- Bonele sunt obligate să îşi facă testul Covid-19, iar costul este suportat de părinţi.
- Grădiniţele private au primit undă verde pentru a primi piticii înapoi, din 15 iunie.
Rebeca si-ar dori mult să îşi îmbrăţişeze colegii aşa cum strânge la piept păpuşa ei preferată. Activităţile pe Zoom pe care le-a facut cu educatoarea în ultimele luni nu i-au alinat dorul de piticii de vârsta ei. Pentru a fi sigură că Rebeca nu-și pierde locul, mama ei a plătit taxa şi în ultimele trei luni, chiar dacă grădiniţa a fost închisă.
Advertisment
Redeschiderea grădiniţelor scoate mai mulţi bani din buzunarul părinţilor pentru că directorii sunt nevoiţi să accepte doar o treime din copiii pe care i-ar fi avut în mod normal. Părinţii sunt prinşi cu uşa pentru că nu au cu cine să îi lase pe pitici şi plătesc cu 20% mai mult, taxele şcolare ajungând, în unele cazuri, şi la 1.500 de euro pe lună.
Pe de altă parte, o agenţie de bone spune că preţurile nu au crescut, dar părinţii trebuie să suporte cheltuiala pentru testarea Covid-19 a dădacei.
Recomandări
Olivia Terzea, mama Rebecăi: Automat, trebuie să plătești dacă vrei să îţi păstrezi un loc la grădiniță. Dacă nu eşti acceptat la o grădiniţă, apelezi la o agenţie de bone.
Dan Prediger, fondatorul unei grădiniţe private: Taxele vor creşte pentru că toate grădiniţele. Toţi părinţii să se aştepte că taxele vor creşte cu 10-20%. Dacă va fi un al doilea val de pandemie, cred că de această dată, nimeni nu va mai supravieţui.